ART WALK Street-Aws in Piata Revolutiei

În perioada 28–29-30 septembrie 2018, orele 10.00-20.00 în Piaţa Revoluţiei va avea loc cea de-a 7-a ediţie a primului festival outdoor de arta din România, Art Walk Street AWS, un concept cultural cu totul nou în România dedicat sustinerii tinerilor artişti şi manifestărilor de tip urban-art, organizat de Asociația ART WALK STREET – AWS România în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB.

Art Walk Street AWS se doreşte a fi cel mai mare festival outdoor de(spre) artă din România ce îşi propune ca pe termen lung să devină motivul întâlnirii lumii artistice şi al exprimării libere, un schimb cultural şi expunere pentru arta contemporană, cu recurenţă anuală, accesibilitate pentru publicul larg şi vizibilitate internaţională.

Misiunea noastră este aceea de a crea o mai bună deschidere către artă şi viaţa culturală pe de o parte şi pe de altă parte de a creşte vizibilitatea artiştilor din România, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, în solidaritate cu toate instituţiile publice din domeniu.